Home sweet home – de închiriat

Ți-am mai povestit despre cum să pui suflet într-un apartament de închiriat și iată că la fel au pățit Iulia și Mircea, pe care i-am ajutat cu noul lor apartament, ce abia începea să prindă contur prin iarna lui 2018.

Poziționat în zona Crângași, la doi pași de Regie, apartamentul de două camere și 40 de metri pătrați a avut ca temă a amenajării conceptul “home sweet home”, locul cald și primitor pe care orice student sa-l poată numi cu ușurință acasă și căruia să-i poarte, cu drag, de grijă.

Odată stabilit conceptul și discutată paleta cromatică împreună cu proprietarii, am început realizarea planurilor 2D și a moodboard-urilor, colaje de imagini care exprimă starea de spirit a fiecărei camere, plecând de la finisaje, stilul de mobilier, combinațiile de culori, texturi și elementele decorative ce vor întregi povestea fiecărui spațiu.

Așadar, livingul luminos a fost gândit de la început într-un stil cald, nordic contemporan, cu nuanțe prietenoase de lemn și accente de turcoaz (devenit în realitate albastru) cu galben și, o alegere poate mai îndrăzneață, negru. Apartamentul are o compartimentare atipică, din care livingul reiese mai degrabă lung decât lat, cu siguranță diferit de dreptunghiul tipic cu care suntem obișnuiți. Astfel, nișa de la fereastră a devenit zona de lounge, cu canapea extensibilă, coffee table, și mobilier de living, iar în plan secundar am prevăzut spațiul de lucru versatil: peretele – tablă de scris poate da un aer formal sau poate deveni instant jucăuș, odată ce ai în mână o bucată de cretă colorată. 😉

Deși bloc nou, unde se obișnuiește o deschidere a spațiului, aici micuța bucătărie a fost proiectată de sine stătătoare. Mixul de finisaje alese, în jocuri de maro, împreună cu mobilierul alb, creează un cadru familiar, dar nu monoton. Corpurile de bază, care ascund și mașina de spălat rufe, se continuă până sub fereastră, formând spații suplimentare de depozitare.

Un dormitor standard are, de obicei, un design lejer, mizând pe starea de relaxare și repaos, într-o cromatică neutră, cu elemente discrete. Ei bine, am vrut să schimb această percepție și să-i ofer un moment glam, așa că l-am personalizat cu un tapet exotic, cu frunze de bananieri și papagali, cu un corp de iluminat în nuanțe de alamă (pentru contrast) și un fotoliu pe post de noptieră neconvențională sau colț de citit. 🙂

Baia este amenajată funcțional, cu cabină de duș în loc de cadă pentru a suplimenta puținul spațiu de depozitare, cu faianță neutră și gresie patchwork, ce o scoate din anonimat.

Per total, apartamentul are un vibe pozitiv, este luminos, vesel și primitor, dar mai ales funcțional. Bonus pentru proprietari: e amenajat cu un buget sub 7000 de euro. Iată că se mai întâmplă și lucruri bune în România, ca apariția nișei apartamentelor pentru închiriat amenajate cu suflet.

Vezi întreaga galerie foto Postcard Projects: aici.

2018-10-13T08:44:19+00:00 By |Povești despre apartamente|

About the Author: