Alienum phaedrum torquatos nec eu, vis detraxit periculis ex, nihil expetendis in mei. Mei an pericula euripidis, hinc partem ei est. Eos ei nisl graecis, vix aperiri consequat aneius.

Care sunt etapele unui proiect de amenajare cu un designer de interior?

Care sunt etapele unui proiect de amenajare cu un designer de interior?

De ce ai nevoie de un designer de interior în momentul în care te muți, vrei să renovezi, să schimbi, să îmbunătătești casa în care locuiești și cum te poate ajuta concret acesta, am detaliat pe larg, într-un articol mai vechi, pe care îl găsești aici.

Acum, mi se pare că este timpul pentru a clarifica pașii procesului de amenajare în sine. De ce? Pentru a ști la ce să te aștepți exact, pentru a înțelege dacă este ceva ce ai nevoie, dacă designerul/arhitectul/decoratorul este persoana în măsură să te ajute, dacă acesta este punctul tău de plecare, sau, dacă, întâi de toate, trebuie să decizi (tu sau familia ta) ce dorințe, nevoi sau așteptări ai, dar și cu ce input pornești tu în acest proiect.

Pentru început, aș vrea să clarific, pe scurt, ce face un designer de interior, mai exact. Designerul, fie că este la bază arhitect, arhitect de interior, decorator sau designer convertit, gândește funcționalitatea unui spațiu conform cerințelor, vine cu idei noi și inovative în ajutorul clienților săi, adaptează casa și, nu în ultimul rând, o decorează și personalizează pentru aceștia. Scopul unui designer de interior este implementarea conceptului în realitate, acea tematică care are în prim plan beneficiarul spațiului, modul său de a fi, a trăi și a se dezvolta frumos și amonius împreună cu acel acasă al său.

Nu apelăm la un designer dacă ne dorim ordine în casă și în viață, dacă renovăm spații tehnice unde funcționalitățile sunt extrem de clare, dacă avem nevoie de niște piese de mobilier pe comandă răzlețe, singulare sau poate doar de adaptarea punctuală a unora existente (aici există mobiliști/furnizori de mobilă custom, pe comandă). De asemenea, dacă știm foarte clar ce vrem să facem și nu suntem flexibili în acest sens, ci doar avem nevoie de cineva care să implementeze gândurile noastre, nu apelăm la un designer de interior. De ce? Pentru că designerul crează un concept unitar, în care elementele sunt legate între ele, își aduce la masă creativitatea, unicitatea, inventivitatea, face research pentru cele mai bune soluții, materiale, furnizori, etc.  Nu este doar un executant/o executantă sau project manager pe ceva independent de gândirea și imaginația sa. Dacă asta îti dorești sau ai nevoie, te poți îndrepta spre meșteri, constructori, șefi de șantier, project manageri independenți.

Așadar, revenind la subiect, designerul de interior, acest artist care jonglează cu planuri, bugete, schițe, culori, pattern-uri, furnizori, materiale, și totodată cu rolul de psiholog sau chiar de mediator, va urma următorii pași într-un proiect de amenajare:

1. În primul rând, după chestionare, întrebări, discuții și vizite la locație, creează conceptul, acel fir roșu pe care se bazează întregul viitor proiect. De cele mai multe ori, acesta se prezintă sub forma unui moodboard, un colaj de imagini care reflectă mood-ul, starea, set-up-ul spațiului ce urmează a fi amenajat.

 

2. Apoi, urmează planificarea. Totul începe cu un plan 2D, un desen tehnic, în care, pe releveul spațiului se gândesc funcționalitățile viitoare. De exemplu, unde vine chiuveta, unde e loc pentru mult spațiu de depozitare, ce dimensiuni să aibă canapeaua și așa mai departe. Dacă e cazul, aici vin și planurile noilor instalații, electrice și sanitare. De cele mai multe ori, planul 2D va fi urmat de un plan 3D sau poate doar de schițele 3D ale mobilierul pe comandă, sau ale camerelor mai problematice, cum ar fi bucătăria, baia, camera copilului, dressingul. Pe baza acestor schițe, se vor putea cere și cotații  pentru mobilierul pe comandă, ulterior.

3. Dacă toate sunt stabilite și feedback-ul beneficianului este unul pozitiv, atunci se trece mai departe la tabelul cu furnizori. Aici, vei regăși toate elementele ce compun amenajarea, adică tot ce există în moodboard-uri și planuri, cu dimensiuni, culori, cantități, furnizor, link și preț. Consilierea, adică alesul fizic de finisaje, piese mari de mobilier, culorile vopselei, tot aici intră, în această etapă. Inclusiv echipa de șantier, poate fi cea cu care lucrează designerul în mod normal, dacă beneficiarii și constructorul ajung la un deviz satisfăcător de ambele părți și bat palma.

4. Dacă proiectul trece și de această etapă, atunci se pot plasa comenzi, designerul poate intermedia comanda de mobilier custom, de finisaje, de corpuri de iluminat, tapet, vopsea, decorațiuni, unde are contracte și colaborări cu furnizori în acest sens. Eu, de exemplu, am furnizori cu care lucrez și pe care îi recomand, unde pot veni cu oferte, discount-uri, și unde pot plasa chiar eu comenzi cu livrare directă la șantier. Evident, clientul decide dacă optează pentru recomandarea mea sau căutăm mai departe.

5. Implementare și project management. Aici există două variate:

  • cea standard, în care designerul vine în punctele cheie ale șantierului și amenajării în sine, de la început, înainte de trasarea noilor instalații, de montajul finisajelor, al măsurătorilor pentru mobila custom-made etc.
  • cea personalizată, în care designerul poate prelua cheia apartamentului și întregul project management al amenajării acestuia, până la ultimele detalii și decorațiuni. Cu siguranță, aici vorbim și de cost personalizat, care include această muncă, câteodată titanică, precum și răspundere, soluții rapide, costuri indirecte, drumuri, curieri și așa mai departe.

Și, să nu uit! La final, designerul/arhitectul/decoratorul își va dori să fotografieze rezultatul, mai ales dacă acesta coincide în mare parte cu conceptul său inițial. 🙂

Acestea sunt, așadar, etapele unui proiect de amenajare de la 0. Fireste că, fiecare casă, spațiu, cameră va fi diferită, ca și beneficiarul său, așa că proiectele nu vor fi niciodată trase la indigo, la fel cum și cotația va fi diferită în funcție de volumul de muncă, de metri pătrați, de orele muncite, de nevoile clientului și de nivelul de implicare al designului.

Sper că, odată cu acest articol, am reușit să aduc lumină și claritate într-un proces complex, captivant și multidisciplinar, de lungă durată. Dar și să conving că toate aceste etape duc la spații memorabile, ca niște vederi, ce reflectă personalitatea și nu stereotipul.

„Acasă” te definește ca om și îti influențează fiecare zi a vieții tale!

Hai să vorbim despre proiectul tău și let’s make a postcard out of it!

Sursă Foto: Postcard Projects

Postcard Projects